Noi fonduri BERD și UE pentru întreprinderile din Moldova prin OTP Bank

Noi fonduri BERD și UE pentru întreprinderile din Moldova prin OTP Bank

Fondurile sunt destinate susținerii întreprinderilor micro, mici și mijlocii din Moldova – țară candidată la UE, pentru investițiile destinate modernizării tehnologiilor și a echipamentelor.

- BERD a acordat OTP Bank Moldova un împrumut de 15 milioane EUR,
- Finanțarea este destinata sprijinirii investițiilor realizate de întreprinderile micro, mici și mijlocii,
- Proiectul este susținut cu Granturi de stimulare acordate de UE în cadrul Inițiativei EU4Business.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) i-a acordat OTP Bank S.A. Moldova un impromptu în valoare de 15 milioane de euro din cadrul liniei de creditare EU4Business-BERD.

Proiectul ii va permite OTP Bank in continuare să sprijine investițiile întreprinderilor micro, mici și mijlocii (IMM-uri) locale în modernizarea tehnologiilor și echipamentelor necesare pentru a răspunde standardelor UE si de a spori competitivitatea întreprinderilor locale și a le satisface ambițiile de export. Cel puțin 70% din acest împrumut este predestinat finanțării investițiilor în tehnologiile ecologice verzi. În luna iunie anul curent, Moldova a primit statutul de țară candidat pentru aderarea la UE. Această nouă finanțare, cu siguranță, va contribui la îndeplinirea obiectivului strategic al Planului Economic și de Investiții al UE in vederea susținerii a 50.000 de IMM-uri din Moldova.

Afacerile mici reprezintă coloana vertebrală a economiei moldovenești, iar sprijinirea lor este vitală pentru a asigura o creștere economică durabilă, în pofida impactului negativ al războiului din Ucraina. Investițiile în modernizarea echipamentelor și în eficiența energetică sunt esențiale pentru competitivitatea acestora și atenuează impactul negativ al războiului și al prețurilor record la energie.
OTP Bank este client al BERD din 1996. Banca ocupă locul trei în Moldova după totalul activelor și este deținută în proporție de 98,3 la sută de OTP Bank Nyrt din Ungaria.

BERD este unul dintre principalii investitori instituționali din Moldova. Până în prezent, banca a investit peste 1,8 miliarde de euro în țară prin intermediul a 158 de proiecte, cu 57% din portofoliul său în infrastructura durabilă.

Distribuie pe Facebook