
Vineri, 14 iunie, 30 de participanți ai programului Internship Premium alături de mentori, angajați ai OTP Bank, au celebrat promovarea stagiului. Timp de o lună, studenții au urmat un program comprehensiv, în cadrul căruia, au explorat banking-ul și au practicat abilități în domeniile alese.
În cuvântul de deschidere, Anton Covaliov, Șef Secție Recrutare și Gestiunea Carierelor, a mulțumit studenților pentru implicare și i-a invitat să consolideze cunoștințele obținute în plasamente viitoare: ”Dragi studenți, vă felicit pentru promovarea unei experiențe solicitante. Cu mai mulți dintre voi, deja am avut discuții despre angajare. Aș dori să reiterez mesajul transmis pe parcursul stagiului: OTP Bank rămâne deschisă tinerilor cu dedicația și curiozitatea de care ați dat dovadă. La finisarea studiilor vă invităm ca viitori colegi.”
În ajun de premiere, studenții s-au implicat activ într-o sesiune interactivă de feedback pentru a modela edițiile viitoare. Ghidați de conceptul de design thinking, participanții au evidențiat importanța și succesul pe care l-a avut interacțiunea cu mentorii și au conturat viziunea unui program axat pe prezentări introductive, sarcini practice și sesiuni unu-la-unu cu angajații băncii.
Neolina Ciumac, studentă la Centrul de Excelență în Economie și Finanțe a povestit despre experiența sa la OTP Bank: ”Internship Premium m-a ajutat să-mi ridic cunoștințele la un nou nivel. Am întâlnit oameni demni de admirație și foarte receptivi, care m-au inspirat să urmez o carieră în domeniul bancar. Aș dori să îi mulțumesc unui mentor excelent – Elena Roman, Team Leader, Departamentul Strategie Planificare si Control, care m-a ghidat în analiza financiară, m-a susținut în completarea raportului de practică, dar și în discuțiile despre viitoarea carieră. Vom păstra legătura și sper să devenim colege la un moment dat.”
Evenimentul s-a încheiat cu premierea participanților. Valeria Marinescu, coordonatoarea Programului Internship Premium și organizatoarea evenimentului, Team Leader Secția Recrutare si Gestiunea Carierelor, a înmânat diplomele de participare alături de mentori și a urat studenților succes în finisarea studiilor și în alegea parcursului profesional.
OTP Bank organizează Internship Premium anual pentru a oferi oportunități de dezvoltare în carieră studenților Universității de Stat a Moldovei, Academiei de Studii Economice, Universității Libere Internaționale și Centrului de Excelență în Economie și Finanțe.